Suntem specializaţi în transportul de mărfuri generale, şi începând cu anul 2015 am dezvoltat o linie de transport frigorific. Flota noastră este formată din 250 de camioane Mercedes Benz şi VOLVO cu 265 de semiremorci Krone şi Schmitz (standard, megatrailer şi double-deck). Mai mult de jumătate din semiremorci sunt specializate pentru transportul de anvelope.
Toate camioane sunt echipate cu sistem de monitorizare, ce oferă în timp real toate informaţii legate de camion, dar şi de şofer.
Beneficiem de asistenţă tehnica 24-24h în cadrul programelor specifice, a căror reţea cuprinzătoare ne permite accesul la peste 1000 de dealeri service autorizaţi în toată Europa.
Camioanele noastre au pachetul complet de asigurări (CASCO, RCA, CMR). Avem CMR global la un nivel de 1.5 mil euro/ eveniment.
Din anul 2008 deţinem certificatul de calitate ISO 9001:2008 pentru activitatea de transport, iar sediul companiei şi centrul servicei deţin certificatul ISO 14001:2004.
De la nisipurile Antaliei şi până în gheţurile Suediei, nu există drum important al Europei pe care roţile camioanelor DIANTHUS să nu fi rulat. Efectuăm transport în tot spaţiul UE şi suntem deschişi oricăror noi destinaţii în statele emergente fiind receptivi la comenzi care în mod normal nu sunt accesibile companiilor concurente. Putem acoperi cu succes trasee noi şi categorii de mărfuri speciale, fiind consecvenţi unei flexibilităţi în care am crezut încă de la înfiinţare.